Comunicare & oleaca de Moarte

Mane,

   Stiu ca pare oleaca depresiv sau oricum putin ciudat, dar ti s-a intamplat vreodata sa ai o dorinta arzatoare de moarte?
Nu stiu daca pot sa explic bine sentimentul:
acea frica de necunoscut + adrelina + curiozitatea umana impinsa la limita + problemele apasatoare = hai sa intru cu 80 la ora in copacul asta SAU hai sa vad daca pot sa ma arunc de la terasa asta SAU oare cat de adanc pot sa ma tai singur?

    Cand scriu aceste randuri suna incredibil de dubios... Nu stiu daca multa lume are astfel de dorinte. Nu stiu daca ceea ce ma apasa in fiecare zi ma impinge putin cate putin spre limita. Nu stiu daca ceva din copilaria mea ma face sa cochetez atat de adolescentin cu dorinta de a muri.
     Aceste mici vise masochiste (daca se pot numi asa :P) nu le am chiar de curand... se intampla de ani de zile.
Unul din lucrurile opuse acestor "incercari", care mi-a ramas intiparit de mic de la ai mei, este faptul ca sinuciderea si fuga (de responsabilitati, de viata, de alea alea) sunt optiunile omului las, misel, ale omului invins.
Cumva incerc sa incalc "regula" parintilor (care a devenit si a mea) intr-o incercare sadica de satisfactie.
Weird or what??!!!     
    Dar aceste impulsuri nu vin din senin... vin in momentele in care ma simt foarte apasat (si deci singur :P) de lipsa de a putea comunica cu cineva problemele pe care le intampin... lipsa de a putea comunica cu Adevarat.

    Ehh, acum vine partea cu "comunicarea". Chiar ieri vorbeam cu concurentii de la Infomatrix de problema lispsei de comunicare. Ma uitam la ei (copii de 14-17 ani) si ma intrebam "Ce plm inteleg ei lipsa-de-comunicare?". Adica eu sunt cu 10 ani mai mare, m-am dat cu capu' de pereti cu toate proastele, m-am lovit de probleme p-acasa si servici de-mi vine sa ma omor, si tot nu pot pune punctul pe "lipsa de comunicare".
     De vorbit vorbim slava Domnului ENORM: pe facebook, la mobil, la ceaiuri, cafele si alea alea. Cand vorbim ne plangem de toate cele. Vorbim cu prieteni, amici, necunoscuti virtuali, psihologi sau familia. Deci comunicarea in sensul clasic are loc: avem un emitator si un receptor care isi schimba rolurile intre ei, avem un mediu de comunicare, o forma de comunicare si un mesaj. Dar sunt oare acestea DESTUL?

    Din pacate, pentru mine nu sunt... sunt int-adevar elemente indispensabile, dar e nevoie de mai mult.
Pentru mine comunicarea care ma incanta e aceea care are un mesaj sincer, adevarat fata de mine insumi... in care mie nu mi-e frica sa-mi recunosc greselile si dorintele... si asta e foarte greu.
Pentru mine comunicare care ma linisteste e aceea cu o persoane importanta pentru mine... o persoana care stie sa ma asculte... o persoana care ma iubeste in felul ei si care chiar daca nu imi raspunde, prin tacerea ei ma sustine... o persoana PENTRU CARE sunt important si eu la randu-mi.
Pentru mine comunicarea care ma "creste" are loc intr-un mediu cat mai real cu putinta... mi-e greu sa transmit ceva pe facebook sau intr-un mail... chiar si prin telefon sau video-chat... tehnologia imi pare foarte rece... Stiu ca pare bizar, dar cand iti scriu acum eu am in minte o imagine mult mai clasica a scrisorilor de alta data...si acesta amintire melancolica da viata aparte tastelor laptopului.

     Acum ca pun cap la cap aceste doleante realizez cat de putin comunic eu :D
Cred ca traim intr-o lume in care nu LIPSA de comunicare e problema, ci lipsa de comunicare cu "fond". E ciudat cum ce spunea Maiorescu acum mai bine de un secol se aplica atat pe bine pe aceasta problema.

    Cam atat...prea mult "fond" strica :)

Al tau sinucigas diletant,
Tudor