duminică, 20 martie 2011

Ceva EPIC in 3D si o seara cu multe "goluri" :P

     Sunt cateva lucruri sigure:
ma doare capul,
Andreas sforaie,
ma sperie posterele cu Hanna Montana,
usa de la baia lui Radu se deschide cu greu :P,
am facut clatite bune (Bine, Lore!!),
Jackass 3D e EPIC :D
ahh si nu e bine sa dormi in chiloti si camasa... data viitoare iau pijama :))

     Altele sunt putin mai neclare:
"eu nu stiu, da' io cred ca" era sa daram barul lui Radu,
nu e bine sa iti pui in cap ca trebuie "sa termini sticla aia",
am injurat cam mult (nu ca asta n-ar fi fun, daaaar :D),
stiu ca la un moment dat au fost multe pupaturi... mult "bromance" asa :),
Ana a facut multe "skip-uri" aseara,
la un moment dat era mai putina lume... weird :)))

   Revenind la "cinefilul" din mine: JACKASS 3D garanteaza o seara reusita... daca l-am fi vazut si 3D probabil am fi vomat si noi cu pofta si am fi ras cu lacrimi in acelasi timp. Baietii au imbatranit... 10 ani... par alb... copii... dar sunt si mai funny si fac chestii si mai stupide si se bucura de viata. Deci: DE VAZUT!!

   Vroiam sa mai scriu ceva... ceva cu timpul care trece si ne maturizam si alea alea si schimbari si plm... dar mi-am dat seama ca suntem aproape la fel si acum 7 ani... still geeky, still not just "p**a, p*z*a, cur, c***e", still filozofam in bucatarie, still together... nu am fost toti aseara... e poate mai complicat sa ne strangem cu totii acum, dar se intampla si e frumos. :)
   Si pentru restul din U.K. sau din State sau pe unde otzi fi acum :* :* :*

joi, 17 martie 2011

Scurt

     Am nevoie de voi mai mult decat imi pot imagina.
     Am nevoie de tine mai mult decat iti poti imagina.

     Ma concentrez cu greu si nu-mi gasesc motivatie.
     O sa ajung la un echilibru la un moment dat, daaaar...
     Cand stiu cat de bine poate sa fie, si nu e, nu pot sa ma asez.
     Nu gasesc motivele.

     Multi nu-si dau seama ce conteaza cu adevarat.
     Cauta bucurosi...
     Incep sa regret uneori ca eu stiu ce ma bucura.
     Astept prosteste...
  
      Simt ca nu fac destule...
      Dar nici nu m-ar bucura daca as face mai multe.

      E maine din nou.

miercuri, 16 martie 2011

Cele 13 minute

    Unul din putinele momente cu adevarat placute ale zilei este drumul inapoi spre casa... si nu vorbesc neaparat de faptul ca ajung acasa si "vai ce frumos!" si alte alea alea... Nu :p Pur si simplu drumul... de la birou pana acasa... E un sentiment foarte placut... Ma urc in masina. O pornesc cu chiu-cu-vai (Merge! Awesome :P ) Dau drumul la radio si totul e OK... Sunt putine masini in jur... putina lume pe strada... Nimeni nu claxoneaza... Nimeni nu se grabeste. Si partea cea mai frumoasa e ca, la ora aceasta tarzie (de obicei e trecut de 1 noaptea), aproape TOATE semafoarele pana acasa le prind pe "verde". Mi-a luat cativa ani pana sa gasesc drumul optim, dar "here it is": 13 minute de condus confortabil... 13 minute in care nu ma gandesc la nimic important... 13 minute in care ma bucur de ce gasesc pe radio si imi fac fel de fel de "filme" in cap... 13 minute in care nu sunt pragmatic, ci doar visez... 13 minute in care telefonul nu mai suna si in care pot sa ma bucur sa sunt singur... 13 minute in care uit cat de groaznica a fost ziua de ieri, si cat sper ca maine o sa fie mult mai bine...
     Si azi am avut o zi dupa care chiar aveam nevoie de cele 13 minute.

     Mare parte a zilei de azi am pierdut-o birocratia televiziunii publice... si mi-am dat seama ca am pierdut nu numai ziua de azi, dar si cateva luni de planuri, proiecte, munca... si ce pot sa fac? sa dau vina pe "Ei"? Tot ceea ce s-a intamplat in ultimele luni si a culminat astazi a fost perfect previzibil... eu m-am incapatanat sa cred ca se poate mai bine... ca, de fapt, eu chiar o sa reusesc sa fac ceva foarte interesant si interactiv, o bucata de entertainment "ca-la-carte"... Nu. Si nu e vina "Lor". E vina mea. Desi si eu si ei am avut intentii bune, si ei sunt inchisi intr-un sistem kafka-nian, si eu sunt un optimist convins... de cacat... inca ma doare capul...

    Am apucat sa vad azi NETWORK (1976). Am auzit de el de multa vreme, dar nu apucasem sa fac rost de el si nici sa-l vad... Filmul lui Sidney Lumet (12 Angry Men, Dog Day Afternoon, Serpico si multe altele) nu numai ca este WOW!!! KAPAU de awesome! , dar este incredibil de actual si, in acest fel, chiar profetic. Demascarea lumii "corporatiste" prin povestea unui canal de televiziune este realizata impecabil si previziunile din film se adeveresc atat de pregnant in zilele noastre incat nu ai cum sa nu te panichezi sau nu-ti pui intrebari serioase.
   Filmul a castigat multe premii...si omuleti de aur si globuletze si alte alea alea. Actorii joaca impecabil. Scenariul si regia leaga totul perfect. E unul dintre filmele care trebuie neaparat sa-l vedeti! gen... gen ACUM! :)

    Dupa ce s-a terminat filmul, m-am gandit oleaca la media romaneasca si la experientele din ultimele luni (in special cele de azi :P) ... este incredibil cat "aberant" s-a dezvoltat SRTV-ul (Societatea Romana de Radio si Televiune) in ultimii 20 de ani... si nu vorbesc neaparat de un sens "peiorativ", ci pur si simplu de unul absurd, denaturat, "caragialesc" :D.
    Aceasta "dezvoltare ciudata" nu e neaparat rea... nici n-ar trebui sa fie neaparat asemanatoare cu cea a competitorilor corporatisti... insa, este incredibil cat de putin din adevaratul potential este utilizat. Nu vorbim de bani, cheltuieli, bugete, echipamente si alte chestiuni mai mult sau mai putin tehnice, ci de o VIZIUNE diferita, de o echipa cu SPIRIT de echipa, de optimizare, de DRAGOSTE fata de profesie... de bun-simt... si desi nu pot elabora un argument si o idee mai organizata asemenea domnului Paleologu, simt aceasta nevoie de BUN-SIMT...

    Din pacate acest "bun-simt" e in cantitati foarte scazute in multe din institutiile statului... nu e pierdut, exista... insa, e putin si nu are un mediu propice unei viitoare dezvoltari... si imi pare rau... imi e ciuda. Si nu-mi e ciuda ca e sistem cum e, ci ca eu nu stiu cate sanse am si cat de capabil sunt sa pot schimba ceva... sa pot ajuta... sa pot contribui cu ceva... sa pot aduce mai mult bun-simt.

    Ce repede trec cele 13 minute...



  

joi, 3 martie 2011

De Ce sa te Bucuri

urmeaza incoerentza pseudo-intelectuala:  

   Si ea probabil se intreaba "de ce?"... sau in cel mai bun caz MA intreaba "de ce?"...dar nu apuc sa-i raspund... are deja raspunsul pregatit... un raspuns care se potriveste... care are mari sanse sa fie adevarat si pe care nu am cum sa-l contrazic pentru ca eu NU am unul... sau, in orice caz, nu unul mai bun.
    Stau in fata casei in masina... am oprit motorul, dar nu cobor. Las radioul sa mearga...se termina melodia, mai incepe inca una... de ce sa intru in casa? ma asteapta ceva mai interesant acolo? ma simt mai "bine" acolo? mai comod poate, dar mai "bine" nu sunt sigur... si incepe alta melodie...una enervanta... din sictir de a mai cauta alt post cu ceva decent la ora 1noaptea, inchid radioul si ies din masina.
    Si asta a inceput sa se intample din ce in ce mai des in ultima vreme...

    "Scoala" (parintii, profesorii, "contextul" in care traim) ne invata CUM, CAT, CE, UNDE, CINE si alte chestii interesante... adica toate astea sunt utile... e bine sa stii ca e bine sa fi fericit, cum sa ajungi acolo, cat de multe sanse ai, unde vei putea fi fericit, cat de mult timp vei fi fericit si chiar cu cine vei fi fericit... dar DE CE? Care este limita acestei satisfactii?? Multi incearca o viata intreaga sa ajunga acolo...si nu reusesc... altii vad lucrurile mai simplu si nici nu isi pun aceasta problema... unii chiar ajung acolo si isi dau seama ca P**A! Aia e! Hai sa luam o supra-doza because THAT'S IT, Baby! It's not getting any better!
    E bine sa ai o masina frumoasa, un telefon shmecher, o casa pe plaja si inca una in varful partiei de ski... e bine sa ai o iubita/nevasta/amanta frumosa si doritoare de sex necontenit... e bine sa ai copii... e bine sa ai un job care iti da satisfactie... dar pana unde? adik DE CE?
   Acelasi "de ce?" se poate aplica fara probleme si variantei "modest" hedonista a vietii, in care "ce frumos e sa te bucuri de ceea ce ai, si nu de ceea ce iti doresti"... ohh, da, stim! Trebuie sa apreciem putinul pe care-l detinem... asa si??
    Toata aceasta "goana dupa fericire" UNDE duce? Goana asta dupa dragoste, dupa pasiune, dupa iubiri mistuitoare, dupa o comunicare perfecta, dupa p*** sau p****, unde duce?

    Eu nici nu pot sa-i spun de ce o iubesc... de ce iubesc mai multe persoane?... de ce am atata nevoie de dragoste (sau ce-o fi) pentru a fi fericit?
    Si ce daca o sa fac tot ce-o sa-mi doresc in viata? Ce daca o sa am yachtul ala si vila aia pe plaja si amanta aia tanara?
  
   Eu vroiam s-o fac pe ea fericita... si pe ea... si pe EA... si pe ELE... dar sunt toate foarte ocupate... multe probleme marunte si acaparatoare... si timpul trece si se duce pe p***... si in cativa ani se vor gandi ce p*** noastra am facut pana acum? Probabil ea va gasi un raspuns plauzibil, valabil, echitabil, verosimil, echilibrat, care se va potrivi... poate chiar se va gandi zambind la prietenul ala care o disparut sictirit pe viata sau la cel cu yachtul nou din fata pontonului vilei de pe plaja... nu va apuca sa se intrebe DE CE... nu va citi ce-am scris, nu va fi curioasa...n-ar fi plauzibil...

    Si stau in masina, in fata casei...am repornit motorul ca s-a facut frig... acum chiar a inceput o melodie caterinca...asa "de stare"... incerc sa ma chinui sa inteleg DE CE... dar estem prea prost, Tudor. ESTEM limitatzi! si ma intreb daca s-o mai sun... poate argumentul ei plauzibil e valabil.... poate ar fi mai bine s-o pun langa celelalte "ELE"... si daca as insista? daca as incerca sa-o fac sa inteleaga... sa incerc sa-i aratat... sa NE aratam... poate o sa fie fericita... poate si eu... imi va fi de ajuns? voi fi vreodata DESTUL de satisfacut? DE CE?