Mane,
Joi am prins cateva filme dragute si m-au facut putin sa uit "sofisticarea" festivalului :)
Am inceput ziua cu White Deer Plain, un film chinezesc care prezinta povestea unui mic sat ce trece de la feudalism la republica, prin traditii, razboi, foamete si comunism...in centrul intamplarilor se afla o familie respectata in mica comunitate si o femeie superba care deregleaza toate balantele. E un film dureros, cu o cinematografie superba si de o valoare inestimabila prin insusi faptul ca te poarta intr-o lume demult uitata si totusi atat de actuala a "schimbarilor de generatii".
La capatul opus este CHERRY...e un film porno :P...de fapt, un film despre cum o tanara dezorientata si superba ajunge in industria porno... this sounds sooooo common :D Daaar filmul chiar merita si tine publicul interesat... desi pare destul de stereotip la inceput, faptul ca realizatorii vin din "domeniu" (si aduc o viziune aparte) face ca cele 90min. sa treaca destul de repede...asta si femeile superbe din el :)
Ultimul film din festival pe care am apucat sa-l vad este Headshot din Thailanda. E un film noir modern cu un twist interesant al eroului...pluuus 2 femei superbe. Intriga si subiectul in sine nu sunt foarte diferite de alte filme politiste "noir", dar perspectiva regizorului si locatia in sine aduc un aer nou asupra genelui. Merita vazut.
Dupa un film, la un Q&A cu echipa, regizoarea filmul a spus un lucru foarte dragut:
Arta e necesara atat timp cat ESTE necesara. Sper ca filmul meu sa fie "necesar".
Din pacate, filmul ei nu prea a fost "necesar" :P, dar etalonul "necesitatii" in arta mi s-a parut foarte interesant. Pana acum artistii creau din foarte multe motive (si inca o vor face): din egoism, din dorinta de a-si exprima "eul" original, pentru contemplare, pentru inspiratie, de "amorul artei", pentru artistul in sine si prietenii lui, pentru povesti sau umor, pentru drama sau posteritate...
Insa filmul este o arta foarte scumpa...o arta "colectiva" cu o durata foarte lunga de creatie si un impact din ce in ce mai invers-proportional cu cantitatea productiilor de acest gen de pe piata. Asa ca intrebarea "necesitatii" devine aproape ineluctabila.
Numarul spectatorilor conteaza? Subiectul are importanta? Nu s-au facut deja destule filme despre tot ce era nevoie? Puterea de manipulare creeaza o sursa de educatie? "De ce cantam noi cantecul asta?!"
Spre surprinderea mea, multi dintre regizorii filmelor din acest festival carora le-a fost pusa intrebarea "De ce?" se balbaiau si nu aveau un raspuns concret... probabil daca li s-ar fi pus intrebarea "necesitatii" ar fi zambit diplomatic...
La un curs foarte dragut de scenaristica un profesor sustinea ca exista doar 7 teme fundamentale ale artei filmului (sau ale povestirii in sine):
1. Pactul cu diavolul
2. Calamitati (naturale-foc, cutremur; umane-razboaie, bombe atomice etc.)
3. Romeo si julieta (dragostea impotriva sanselor)
4. Odisea - Intoarcerea fiului risipitor
5. Sacrificiu inutil (Don Quijote, Prometeu)
6. Conflictul de generatii (parintii-copii)
7. David si Goliat (lupta inegala)
Eu cred ca fiecare generatie va dori sa vada aceste "teme" puse in contextul lor, intr-un context in care pot digera optim mesajul regizoral... fiecare generatie are nevoie de propriul "Rambo" sau "Titanic". Din pacate regizorii "europeni" pierd din vedere aceste lucruri simple...undeva pe drumul spre creatie, publicul e uitat, mesajul e disparut, accesabilitatea e estompata...parca tot ce conteaza e forma: o forma cat mai originala, cat mai criptica, cat mai ermetica, cat mai personala... de dragul acestei "forme", se pierde usor usor povestea.
Eu nu ma duc la cinema sa vad doar un film cu explozii si femei...ma duc sa vad o POVESTE cu explozii si femei; ma duc o sa vad un fond interesant imbracat intr-o forma mai mult sau mai putin NOUA.
Eu cred ca din acest echilibru al formei si fondului vine adevarata Necesitate...si daca si ceilalti "auteurs" ar intelege acest fapt, poate s-ar umple salile de cinema.
Cam atat... acum inapoi la Bucuresti si la alea alea de zi cu zi...plus MUUULTA zapada :)
Cu muuult necesarul drag,
Al tau, Tudor
si ceva de la Ovi care mi-a placut:
Nu e mare lucru... un mic jurnal cu chestii facute, de facut sau pe care le fac... si de multe ori impreuna cu VOI. Deci: comentarii la liber!
luni, 20 februarie 2012
joi, 16 februarie 2012
Tinerii+Trecutul & Berlinale Ziua 3,4,5 & 6
Mane,
O sa fie o "epistola" lunga :)
Tocmai am iesit de la o conferinta legata de Co-productii si "m-am cam deprimat" la gandul ca este aproape imposibil sa fac filme intr-un mod mai comercial in limba romana si in spatiul romanesc... pe scurt orice nu e in limba engleza: it's an art-house movie :P
Daaaar ca sa nu continuam depresia, ultimele 4 zile au fost destul de interesante.
In prima partea a zilei am intrat la cate 2 conferinte pe diferite teme si la finalul zilei alegeam un film interesant...din 8 conferinte de 6 au fost exxxxxtreeeeem de plictisitoare. Mi-au iesit pe gat oamenii care fac numai filme "de arta" si "publicul nu conteaza si bani de stat" si alea alea... si ma enerveaza ura pe care unii o au pentru filmele americane.
Pe bune? Tu chiar crezi ca ceea ce faci MERITA sa intre in MII de cinematografe din Europa in acelasi timp?? De restul lumii nu mai zic nimic...chiar crezi ca lamentarile tale artistice (mai mult sau mai putin reusite) au cum sa tina publicul in sala 90 min???!!! NU AU!!! Si ma uimeste cum de voi vedeti ca NU intra lumea in sala si dati vina pe cu totul altcineva decat pe VOI INSIVA.
Singura conferinta interesanta a fost cu 2 tipi care fac trailere in Berlin si Londra: au fost singurii cu picioarele pe pamant care explicau ca nu poti face ceva doar de dragul de a face si de a te sustine pe tine (sau familia), ci pentru PROFIT si pentru un public larg, un public care sa se bucure de anii tai de chin care duc la un film in cinema.
Duminica am prins un documentar foarte dragut: Escuela Normal. Ideea regizoarei a fost foarte draguta, urmarind mai multi studenti de la gimnaziu/liceu intr-un an de scoala. Dupa ce a strans enorm material, la montaj s-a focalizat pe momentul alegerii "presedintelui" consiliului de studenti si reprezentatii acestora in consiliul administrativ. Din pacate, desi intentia a fost buna, realizarea propriu-zisa a filmului a lasat de dorit....Daaar documentarul mi-a trezit amintiri foarte placute si a suprins momente pline de emotie si prospetime, ceea ce a compesat oleaca :)
Luni am fost la lansarea celui de-al doilea film al lui Radu Jude :D : Toata Lumea din Familia Noastra. Am ras ENORM. Radu e cel care a facut "Cea Mai Fericita Fata din Lume" (care pe mine m-a tinut in scaun si la care am ras la fel de mult) si binecunoscutele si MULTE-PREA-PREMIATELE scurt-metraje Lampa cu Caciula si Alexandra. Pe mine, scurt-metrajele lui nu m-au atins deloc, insa ultimul lui film m-a emotionat compensand cu varf si indesat :P Filmul prezinta un tata divortat care incearca sa-si ia fetita de la fosta sotie (care sta in fostul lui apartament cu noul iubit si mama ei) pentru a pleca in concediul "la mare" de mult planuit cu cea mica...si de aici in colo "all hell breaks loose". Daca prima jumatate de ora e demna de "noul val romanesc" (la fel ca prima parte din "Cea mai fericita..." alea alea) dupa aceea avem twist foarte interesant care, in cuvintele regizorului (si sunt de acord cu el) duce la un "Steven Segal combinat cu Cehov".
Poate exagerez, poate sunt prea atasat de subiectul "familii divortate", dar filmul merita vazut.
Filmul de marti a fost cel mai bun din cele 4: Kazoku No Kuni - Our Homeland. E debutul regizoarei in film de fictiune. Pana acum a facut 2 documentare, dintre care Dear Pyongyang a starnit ceva "valva" si sunt curios sa-l vad. In anii '60-'70, 90.000 de coreeni stabili in Japonia, au revenit un Nord Coreea cu vise mari si sperante in guvernul comunist. Filmul prezinta povestea unul fiu (trimis in Coreea de Nord de catre tatal sau, Presedintele Asociatiei Comuniste din Japonia) care se intoarce dupa 25 de ani acasa pentru a trata o tumoare grava. El primeste un "permis de sedere" pt. tratament. La intoarcere e intampinat cu bucurie enorma de catre sora lui si restul familiei ramase in Japonia...si de aici incepe distractia: remuscari, refulari, vise naruite, iubiri pierdute, comunismul distructiv vs. capitalismul excesiv, relatia tata-fiu, frate-sora, boala care nu poate fi tratata, securitatea comunista etc. --> Un film bun si plin de candoare, facut cu mult suflet (este inspirat mult din viata persoanala a regizoarei). Nu e perfect, nu are sarea si piperul unei drama a-la-carte, dar compenseaza cu tot aerul local nipon si contextul dureros politic.
Azi am reusit sa intru la As Luck Would Have It...nu stiu cum sa vi-l explic...are un regizor destul de cunoscut in lumea europeana, Alex de la Iglesia, si un cast foarte bun (printre care se numara si Salma Hayek...din cauza intarzierii lor la premiera, filmul a inceput 40min. mai tarziu :P)...e povestea unui "creative" de agentie de publicitate somer care are un accident grav si toata lumea din jurul lui (si el insusi) incearca sa profite de mediatizarea care i se ofera...e multa comedie, multa drama, dar finalul e mult sub film si il trage mult spre aprox. nota 6 care o are pe imdb...asa ca daca aveti cum sa-l vedeti gratis, e ok :P
Pauza...Tudor tocmai mananca juma' de kil' de iaurt cu fructe :)
M-a uimit o intrebare puerila e unui tanar la Q&A-ul cu regizoarea dupa filmul Our Homeland (cel cu Nord Coreea si comunismul). El era curios sa afle de ce nu s-a pus accent in film si pe capitalismul extrem din Japonia...adica saracu' a inteles ca e ceva neinregula cu Coreea, daaaar pe el il durea de faptul ca balanta nu era perfecta...saraca regizoare, dupa ce ca tremura de emotie in fata a 500 de oameni, nu a stiut ce sa-i raspunda...a incercat ea sa explice putin mai mult faptul ca cu fiecare film pe care il face se distanteaza si mai mult de posibilitatea de a-si revedea familia, dar ca ea trebuie sa spuna adevarul...dar tot venea cate o intrebare stupida...
Oare atat de multa lume uita cum era acum 25 de ani? Oare atat de multi au crescut intr-o ignoranta "inocenta"?!
Tocmai acum cateva saptamani aveam o discutiei aprinsa cu Ovidiu despre "succesul" comunismului in China... eu nu aveam resursele necesare sa explic de ce acest "succes" nu trebuie privit ca atare indiferent de cifrele de pe hartie... m-am informat putin, am mai citit, am mai vazut 2 documentare si tot argumentul meu nu era perfect... si acum imi dau seama ca silogismul meu pornea de la o premisa FALSA. Intr-o gandire MORALA normala (sau poate in gandirea mea nebuna si indoctrinata de arta "clara americana") sa pui egal intre comunism si succes este prohibit. Daca nazistii ar fi reusit sa faca "sclavi" jumatate dintre europeni ar fi fost un succes??!
Superficialitatea tinerilor imbinata cu o incredere in sine exagerata si cu atitudinea varstei e o combinatie fatala...sunt dezamagit atat de cei din generatiile apropriate mie, cat si de mine...
Imi simt lacunele si incerc incet incet sa le umplu cu cat mai multe "adevaruri"...dar vad si voi vedea multimi de tineri (sunt si altii, dar de EI sunt cel mai uimit) care inca vad in socialism si "egalitatea la toate nivelurile" un vis cu totul realizabil si sincer si curat si alea alea.
Un profesor foarte amabil si intelegator din facultate care ne-a spus ca "orice tanar care nu e socialist, nu are inima...dar orice batran care INCA e socialist, e nebun."
Oare toate generatiile trebuie sa treaca prin acesta etapa...daca raman blocati in ea?..daca ea ramane undeva in interior ascunsa sub monotonia vietii si a problemelor de zi cu zi, gata sa iasa intr-un moment prielnic?
Avem toate informatiile la cateva click-uri distanta si le ignoram...avem adevarul "batranilor" la fiecare pas si trecem pe langa el fara sa-l vedem... avem prea mult si digeram prea putin.
Pauza...Tudor face focul in soba :)
Am reusit sa ma imprietenesc cu cativa romani pe care i-am intalnit la una dintre proiectii...erau 2 cupluri foarte dragute...tineri, vorbareti, muncitori, frumosi...un programator, un medic, o tanara care lucra in parlamentul German si una in PR... i-am convins sa vina cu mine la "Petrecerea Romanilor" din cadrul festivalului.
A fost destul de dragut si a venit multa lume: de la Ilie Nastase la Irina Margareta Nistor, de la Tudor Giurgiu la Monica Barladeanu, de la Dan Chisu la Ana Ularu...
Pentru mine festivalul a fost o experienta destul de solitara, asa ca aceste noi cunostiinte si party-ul de rigoare m-au inveselit oleaca si m-au convins sa revin in Berlin in anotimpuri mai calde :) Si ca sa tin minte ceva dupa cateva pahare de vin am hotarat sa si filmez ceva... PAAARCIII!!!
Al tau "patrician" convins,
Tudor
O sa fie o "epistola" lunga :)
Tocmai am iesit de la o conferinta legata de Co-productii si "m-am cam deprimat" la gandul ca este aproape imposibil sa fac filme intr-un mod mai comercial in limba romana si in spatiul romanesc... pe scurt orice nu e in limba engleza: it's an art-house movie :P
Daaaar ca sa nu continuam depresia, ultimele 4 zile au fost destul de interesante.
In prima partea a zilei am intrat la cate 2 conferinte pe diferite teme si la finalul zilei alegeam un film interesant...din 8 conferinte de 6 au fost exxxxxtreeeeem de plictisitoare. Mi-au iesit pe gat oamenii care fac numai filme "de arta" si "publicul nu conteaza si bani de stat" si alea alea... si ma enerveaza ura pe care unii o au pentru filmele americane.
Pe bune? Tu chiar crezi ca ceea ce faci MERITA sa intre in MII de cinematografe din Europa in acelasi timp?? De restul lumii nu mai zic nimic...chiar crezi ca lamentarile tale artistice (mai mult sau mai putin reusite) au cum sa tina publicul in sala 90 min???!!! NU AU!!! Si ma uimeste cum de voi vedeti ca NU intra lumea in sala si dati vina pe cu totul altcineva decat pe VOI INSIVA.
Singura conferinta interesanta a fost cu 2 tipi care fac trailere in Berlin si Londra: au fost singurii cu picioarele pe pamant care explicau ca nu poti face ceva doar de dragul de a face si de a te sustine pe tine (sau familia), ci pentru PROFIT si pentru un public larg, un public care sa se bucure de anii tai de chin care duc la un film in cinema.
Duminica am prins un documentar foarte dragut: Escuela Normal. Ideea regizoarei a fost foarte draguta, urmarind mai multi studenti de la gimnaziu/liceu intr-un an de scoala. Dupa ce a strans enorm material, la montaj s-a focalizat pe momentul alegerii "presedintelui" consiliului de studenti si reprezentatii acestora in consiliul administrativ. Din pacate, desi intentia a fost buna, realizarea propriu-zisa a filmului a lasat de dorit....Daaar documentarul mi-a trezit amintiri foarte placute si a suprins momente pline de emotie si prospetime, ceea ce a compesat oleaca :)
Luni am fost la lansarea celui de-al doilea film al lui Radu Jude :D : Toata Lumea din Familia Noastra. Am ras ENORM. Radu e cel care a facut "Cea Mai Fericita Fata din Lume" (care pe mine m-a tinut in scaun si la care am ras la fel de mult) si binecunoscutele si MULTE-PREA-PREMIATELE scurt-metraje Lampa cu Caciula si Alexandra. Pe mine, scurt-metrajele lui nu m-au atins deloc, insa ultimul lui film m-a emotionat compensand cu varf si indesat :P Filmul prezinta un tata divortat care incearca sa-si ia fetita de la fosta sotie (care sta in fostul lui apartament cu noul iubit si mama ei) pentru a pleca in concediul "la mare" de mult planuit cu cea mica...si de aici in colo "all hell breaks loose". Daca prima jumatate de ora e demna de "noul val romanesc" (la fel ca prima parte din "Cea mai fericita..." alea alea) dupa aceea avem twist foarte interesant care, in cuvintele regizorului (si sunt de acord cu el) duce la un "Steven Segal combinat cu Cehov".
Poate exagerez, poate sunt prea atasat de subiectul "familii divortate", dar filmul merita vazut.
Filmul de marti a fost cel mai bun din cele 4: Kazoku No Kuni - Our Homeland. E debutul regizoarei in film de fictiune. Pana acum a facut 2 documentare, dintre care Dear Pyongyang a starnit ceva "valva" si sunt curios sa-l vad. In anii '60-'70, 90.000 de coreeni stabili in Japonia, au revenit un Nord Coreea cu vise mari si sperante in guvernul comunist. Filmul prezinta povestea unul fiu (trimis in Coreea de Nord de catre tatal sau, Presedintele Asociatiei Comuniste din Japonia) care se intoarce dupa 25 de ani acasa pentru a trata o tumoare grava. El primeste un "permis de sedere" pt. tratament. La intoarcere e intampinat cu bucurie enorma de catre sora lui si restul familiei ramase in Japonia...si de aici incepe distractia: remuscari, refulari, vise naruite, iubiri pierdute, comunismul distructiv vs. capitalismul excesiv, relatia tata-fiu, frate-sora, boala care nu poate fi tratata, securitatea comunista etc. --> Un film bun si plin de candoare, facut cu mult suflet (este inspirat mult din viata persoanala a regizoarei). Nu e perfect, nu are sarea si piperul unei drama a-la-carte, dar compenseaza cu tot aerul local nipon si contextul dureros politic.
Azi am reusit sa intru la As Luck Would Have It...nu stiu cum sa vi-l explic...are un regizor destul de cunoscut in lumea europeana, Alex de la Iglesia, si un cast foarte bun (printre care se numara si Salma Hayek...din cauza intarzierii lor la premiera, filmul a inceput 40min. mai tarziu :P)...e povestea unui "creative" de agentie de publicitate somer care are un accident grav si toata lumea din jurul lui (si el insusi) incearca sa profite de mediatizarea care i se ofera...e multa comedie, multa drama, dar finalul e mult sub film si il trage mult spre aprox. nota 6 care o are pe imdb...asa ca daca aveti cum sa-l vedeti gratis, e ok :P
Pauza...Tudor tocmai mananca juma' de kil' de iaurt cu fructe :)
M-a uimit o intrebare puerila e unui tanar la Q&A-ul cu regizoarea dupa filmul Our Homeland (cel cu Nord Coreea si comunismul). El era curios sa afle de ce nu s-a pus accent in film si pe capitalismul extrem din Japonia...adica saracu' a inteles ca e ceva neinregula cu Coreea, daaaar pe el il durea de faptul ca balanta nu era perfecta...saraca regizoare, dupa ce ca tremura de emotie in fata a 500 de oameni, nu a stiut ce sa-i raspunda...a incercat ea sa explice putin mai mult faptul ca cu fiecare film pe care il face se distanteaza si mai mult de posibilitatea de a-si revedea familia, dar ca ea trebuie sa spuna adevarul...dar tot venea cate o intrebare stupida...
Oare atat de multa lume uita cum era acum 25 de ani? Oare atat de multi au crescut intr-o ignoranta "inocenta"?!
Tocmai acum cateva saptamani aveam o discutiei aprinsa cu Ovidiu despre "succesul" comunismului in China... eu nu aveam resursele necesare sa explic de ce acest "succes" nu trebuie privit ca atare indiferent de cifrele de pe hartie... m-am informat putin, am mai citit, am mai vazut 2 documentare si tot argumentul meu nu era perfect... si acum imi dau seama ca silogismul meu pornea de la o premisa FALSA. Intr-o gandire MORALA normala (sau poate in gandirea mea nebuna si indoctrinata de arta "clara americana") sa pui egal intre comunism si succes este prohibit. Daca nazistii ar fi reusit sa faca "sclavi" jumatate dintre europeni ar fi fost un succes??!
Superficialitatea tinerilor imbinata cu o incredere in sine exagerata si cu atitudinea varstei e o combinatie fatala...sunt dezamagit atat de cei din generatiile apropriate mie, cat si de mine...
Imi simt lacunele si incerc incet incet sa le umplu cu cat mai multe "adevaruri"...dar vad si voi vedea multimi de tineri (sunt si altii, dar de EI sunt cel mai uimit) care inca vad in socialism si "egalitatea la toate nivelurile" un vis cu totul realizabil si sincer si curat si alea alea.
Un profesor foarte amabil si intelegator din facultate care ne-a spus ca "orice tanar care nu e socialist, nu are inima...dar orice batran care INCA e socialist, e nebun."
Oare toate generatiile trebuie sa treaca prin acesta etapa...daca raman blocati in ea?..daca ea ramane undeva in interior ascunsa sub monotonia vietii si a problemelor de zi cu zi, gata sa iasa intr-un moment prielnic?
Avem toate informatiile la cateva click-uri distanta si le ignoram...avem adevarul "batranilor" la fiecare pas si trecem pe langa el fara sa-l vedem... avem prea mult si digeram prea putin.
Pauza...Tudor face focul in soba :)
Am reusit sa ma imprietenesc cu cativa romani pe care i-am intalnit la una dintre proiectii...erau 2 cupluri foarte dragute...tineri, vorbareti, muncitori, frumosi...un programator, un medic, o tanara care lucra in parlamentul German si una in PR... i-am convins sa vina cu mine la "Petrecerea Romanilor" din cadrul festivalului.
A fost destul de dragut si a venit multa lume: de la Ilie Nastase la Irina Margareta Nistor, de la Tudor Giurgiu la Monica Barladeanu, de la Dan Chisu la Ana Ularu...
Pentru mine festivalul a fost o experienta destul de solitara, asa ca aceste noi cunostiinte si party-ul de rigoare m-au inveselit oleaca si m-au convins sa revin in Berlin in anotimpuri mai calde :) Si ca sa tin minte ceva dupa cateva pahare de vin am hotarat sa si filmez ceva... PAAARCIII!!!
Al tau "patrician" convins,
Tudor
duminică, 12 februarie 2012
Proteste & Berlinale Ziua 1 & 2
Mane,
E foooarte frig in Berlin...la fel de frig ca in Bucuresti...numai ca in Bucuresti am masina si stiu de unde pot lua metroul si alte alea alea in caz de am nevoie si nu umblu ca prostu' in frig cu harta in mana cautand cinematografele vietii in 5 parti ale orasului...gen :)
Cel mai trist e ca marea parte din timp am stat si umblat si vazut singur... pe vremea asta si cu filmele astea "art-house", nu e cel mai recomandat, daaaar vom vedea.
In prima zi n-am reusit sa intru la multe filme pt. ca mi-a luat ceva timp sa ma prind cum functioneaza sistemul pentru cei acreditati: trebuie sa se scoale SUUUPER devreme (asta daca nu stau la Hotelul de 5 stele vis-a-vis de Centrul Festivalului) si sa stea la coada sa ia biletele gratuite pt. acreditati...care sunt L.I.M.I.T.A.T.E...asa ca daca ajungi la 9:30 - 10:00 nu mai prinzi nimic. Desi unele cinematografe, ii lasa pe "acreditati" (adica studenti sau jurnalisti lenesi :P) sa stea si pe scarile dintre scaune, marea parte dintre cele la care am fost eu NU fac asta...pt. ca sunt PALATE si alea alea.
Concluzia: si vineri si sambata mi-am cumparat frumos bilete de student la 4 euro bucata :D
Primul film la care am intrat a fost un documentar despre protestele masive din Yemen din 2011... The Reluctant Revolutionary...filmat cu handycam-ul. Da: cu HANDYCAM-ul. Am stat in primul rand si imaginea a tremurat NON-STOP. Partea buna a fost ca jurnalistul care a facut acest documentar chiar stia ce face si a scos cat de multe a putut din situatia respectiva...a urmarit un mic antreprenor arab (ghidul lui) si familia acestuia in acea perioada si a iesit ceva foarte emotionant si ... politic :D Evident ca eu, ca un ignorant ce sunt, nu am stiut de aceste probleme din "orient" si it sounded like a good piece of information...nu cred ca schimbarea vor fi masive, but anyway, moving swiftly along :P
A doilea, a fost un film turco-austriac: KUMA...si spre surprinderea mea a fost chiar decent...adica ma asteptam la profunzimea artistica a vietii, si a fost de fapt o drama clasic si simplu filmata despre o tanara fata dintr-o regiune saraca a Turciei care se casatoreste cu un turc din Vienna pentru a pleca de acasa...asta vedem in prima parte a filmului, daaar pe parcurs ne dam seama ca, de fapt, familia tipului a aranjat casatoria pentru a ascunde homosexualitatea acestuia...si saraca fetita e prinsa la mijloc... desi are relatii foarte bune cu soacra (care are grija de ea si ii arata tot ce trebuie sa stie), familia (surorile tipului) nu o accepta cum trebuie...si colac peste pupaza trebuie sa se culce si cu tatal tipul pt. a-si pierde virginitatea si face si un copil cu acest...tot pt. a demonstra lumii ca baiatul homosexual e foarte potent si alea alea... drama greaca ce altceva!
Am mai vazut si Aujour'hui, The Woman Who Brushed off her Tears si A Moi Seule... desi am inteles (sau am incercat cu mintea mea limitata de tzatze si explozii si iaiuosdhasd) incercarile artistice profunde si mesajele sociale trimise de mult-stimabilii artisti-regizori, nu le-as recomanda...
Pe de alta parte, cine stie poate unul dintre ele ia chiar Marele Premiu :))))
De departe cel mai bun care l-am vazut pana acum (si probabil din toata saptamana) e unul care NU e in selectie oficiala, ci doar prezentat asa "out of competition":
EXTREMELY LOUND AND INCREDIBLY CLOSE
Desi pe imdb are doar 6.4, eu i-as da un cel putin un punct peste... este un film superb facut despre un baiat de 9 ani care isi pierde tatal in atacul de pe 11 sept. 2001 si incearca sa mentina legatura cu el si amintirea lui vie cat de mult poate in viata lui... am plans un sfert de film... n-aveam cum altfel...era prea bine facut si structurat si emotional... sooo, daca il vezi cu Anca, ia langa tine cutia de servetele :)
Din punctul meu de vedere este cel mai bun film artistic despre acele atacuri... a incercat sa fie cat mai putin patetic cu putinta (tinand cont de subiect) si, din punctul meu de vedere, a reusit.
O sa-l mai vad o data cand apare si la noi... plangand :D
Ce m-a surprins foarte FOARTE placut la acest oras sunt oamenii...si in special tinerii... toata lumea zambeste sau e ok... fetele sunt mult mai frumoase decat ma asteptam... gen :)) multe tipe foarte frumoase... si nu prea am vazut grase... OMG! :)) E o atmosfera placuta si sincera...nu se crede nimeni mai destept sau mai intelectual decat e (Paris fuck ooooofff! :P)...berea e peste tot: in metrou, in cinema, la cafenele, pe strada... cum au terminat orele de munca, ii vezi cu sticla in mana si cu prietenii in jur: FOARTE FRUMOS.
Si cireasa de pe tort a fost protestul anti-ACTA pe care l-am prins ieri exact cand ieseam dintr-un cinema. Am filmat. Am salvat. Am pus pe YouTube. link-ul e mai jos :)
Aprox. 3.000 de tineri in Berlin si inca cel putin 25.000 in restul oraselor din Germania: ASA SE PROTESTEAZA!
Trist este ca, la noi, de abia s-au strans 1000 de oameni (asta asa cu tot ce era in jur :P)... pe bune??!! Nu mai vreti filme gratis pe net??! Nu mai vreti muzica in cateva secunde pe 0 bani??!!! Nu mai vreti programe piratate??!! Nu mai spun nimic de dreptul la intimitate sau libera exprimare, dar CHIAR ASA DE MULT V-AU CRESCUT SALARIILE si va doare in cot de altceva?!??! Pacat...mare pacat...
Nu stim sa protestam... si nu de acum, ci de sute de ani... suntem in urma cu educatia sociala, cu spiritul atat civic, cat si cel cultural. Ma intristez cand vad cat de apatici suntem ca natie... cat de lipsiti de adevarati conducatori... sute de ani de "las' ca merge s-asa". Si, din pacate, ne vor trebui inca alte cateva sute sa recuperam acest gol de cultura.
Multi nu-si dau seama cat de importanta este cunoasterea (tehnica, artistica, filozifica etc.) si cat de mult poate schimba mentalitatea masele, a nevoilor si cerintelor acestora.
Cultura a fost subminata de mai toate "conducerile" de pana acum ale Romaniei:
- o educatie proasta si subfinantata
- un acces redus si de calitate indoielnica la teatru, opera, film, biblioteci etc.
- finantarea pana la limita de dezumanizare a lacasurilor "artistice"...cum e normal ca un actor cu experienta sa traiasca din 250 Euro/luna??!!
- finantarea la fel de proasta a sistemului educational... cum e normal ca un profesor sa traiasca din 200Euro/luna??!
- proasta organizarea a programelor culturale si educationale... de la CNC la bursele de studiul internationale.
Pe langa acestea mai adauga un sistem medical care rezista mai mult din "mila" oamenilor buni care inca lucreaza in el... si la ce ajungi??!!!
Ajungem la oameni care stiu sa strige in piata doar: "Jos Basescu!"
Oameni care nu stiu ce sa ceara, ce sa isi doreasca, nu stiu la ce sa viseze...stiu doar ca le este rau si vor oleaca mai bine...
Ajungem la un popor care a abolit sclavia aproape in acelasi timp cu Statele Unite si NU isi mai aduce aminte de nimic...ajungem la conducatori pseudo-interesati, dornici doar de "fatada" occidentului...
Sper ca noi sa putem indreptam macar infim de putin aceste lucruri prin actiunile noastre, prin alegerile pe care le facem si cum ii ajutam pe cei din jurul nostru. Fiecare din noi cu "putinul" din domeniul lui...dar "putin" cu "putin" poate insemna enorm... exact ca exemplul matematic cu dimensiunile unei foi de hartie indoita "teoretic" de 50 de ori.
Cu mult drag,
ca de la "liber-schimbist" la "liber-schimbist",
Tudor
E foooarte frig in Berlin...la fel de frig ca in Bucuresti...numai ca in Bucuresti am masina si stiu de unde pot lua metroul si alte alea alea in caz de am nevoie si nu umblu ca prostu' in frig cu harta in mana cautand cinematografele vietii in 5 parti ale orasului...gen :)
Cel mai trist e ca marea parte din timp am stat si umblat si vazut singur... pe vremea asta si cu filmele astea "art-house", nu e cel mai recomandat, daaaar vom vedea.
In prima zi n-am reusit sa intru la multe filme pt. ca mi-a luat ceva timp sa ma prind cum functioneaza sistemul pentru cei acreditati: trebuie sa se scoale SUUUPER devreme (asta daca nu stau la Hotelul de 5 stele vis-a-vis de Centrul Festivalului) si sa stea la coada sa ia biletele gratuite pt. acreditati...care sunt L.I.M.I.T.A.T.E...asa ca daca ajungi la 9:30 - 10:00 nu mai prinzi nimic. Desi unele cinematografe, ii lasa pe "acreditati" (adica studenti sau jurnalisti lenesi :P) sa stea si pe scarile dintre scaune, marea parte dintre cele la care am fost eu NU fac asta...pt. ca sunt PALATE si alea alea.
Concluzia: si vineri si sambata mi-am cumparat frumos bilete de student la 4 euro bucata :D
Primul film la care am intrat a fost un documentar despre protestele masive din Yemen din 2011... The Reluctant Revolutionary...filmat cu handycam-ul. Da: cu HANDYCAM-ul. Am stat in primul rand si imaginea a tremurat NON-STOP. Partea buna a fost ca jurnalistul care a facut acest documentar chiar stia ce face si a scos cat de multe a putut din situatia respectiva...a urmarit un mic antreprenor arab (ghidul lui) si familia acestuia in acea perioada si a iesit ceva foarte emotionant si ... politic :D Evident ca eu, ca un ignorant ce sunt, nu am stiut de aceste probleme din "orient" si it sounded like a good piece of information...nu cred ca schimbarea vor fi masive, but anyway, moving swiftly along :P
A doilea, a fost un film turco-austriac: KUMA...si spre surprinderea mea a fost chiar decent...adica ma asteptam la profunzimea artistica a vietii, si a fost de fapt o drama clasic si simplu filmata despre o tanara fata dintr-o regiune saraca a Turciei care se casatoreste cu un turc din Vienna pentru a pleca de acasa...asta vedem in prima parte a filmului, daaar pe parcurs ne dam seama ca, de fapt, familia tipului a aranjat casatoria pentru a ascunde homosexualitatea acestuia...si saraca fetita e prinsa la mijloc... desi are relatii foarte bune cu soacra (care are grija de ea si ii arata tot ce trebuie sa stie), familia (surorile tipului) nu o accepta cum trebuie...si colac peste pupaza trebuie sa se culce si cu tatal tipul pt. a-si pierde virginitatea si face si un copil cu acest...tot pt. a demonstra lumii ca baiatul homosexual e foarte potent si alea alea... drama greaca ce altceva!
Am mai vazut si Aujour'hui, The Woman Who Brushed off her Tears si A Moi Seule... desi am inteles (sau am incercat cu mintea mea limitata de tzatze si explozii si iaiuosdhasd) incercarile artistice profunde si mesajele sociale trimise de mult-stimabilii artisti-regizori, nu le-as recomanda...
Pe de alta parte, cine stie poate unul dintre ele ia chiar Marele Premiu :))))
De departe cel mai bun care l-am vazut pana acum (si probabil din toata saptamana) e unul care NU e in selectie oficiala, ci doar prezentat asa "out of competition":
EXTREMELY LOUND AND INCREDIBLY CLOSE
Desi pe imdb are doar 6.4, eu i-as da un cel putin un punct peste... este un film superb facut despre un baiat de 9 ani care isi pierde tatal in atacul de pe 11 sept. 2001 si incearca sa mentina legatura cu el si amintirea lui vie cat de mult poate in viata lui... am plans un sfert de film... n-aveam cum altfel...era prea bine facut si structurat si emotional... sooo, daca il vezi cu Anca, ia langa tine cutia de servetele :)
Din punctul meu de vedere este cel mai bun film artistic despre acele atacuri... a incercat sa fie cat mai putin patetic cu putinta (tinand cont de subiect) si, din punctul meu de vedere, a reusit.
O sa-l mai vad o data cand apare si la noi... plangand :D
Ce m-a surprins foarte FOARTE placut la acest oras sunt oamenii...si in special tinerii... toata lumea zambeste sau e ok... fetele sunt mult mai frumoase decat ma asteptam... gen :)) multe tipe foarte frumoase... si nu prea am vazut grase... OMG! :)) E o atmosfera placuta si sincera...nu se crede nimeni mai destept sau mai intelectual decat e (Paris fuck ooooofff! :P)...berea e peste tot: in metrou, in cinema, la cafenele, pe strada... cum au terminat orele de munca, ii vezi cu sticla in mana si cu prietenii in jur: FOARTE FRUMOS.
Si cireasa de pe tort a fost protestul anti-ACTA pe care l-am prins ieri exact cand ieseam dintr-un cinema. Am filmat. Am salvat. Am pus pe YouTube. link-ul e mai jos :)
Aprox. 3.000 de tineri in Berlin si inca cel putin 25.000 in restul oraselor din Germania: ASA SE PROTESTEAZA!
Trist este ca, la noi, de abia s-au strans 1000 de oameni (asta asa cu tot ce era in jur :P)... pe bune??!! Nu mai vreti filme gratis pe net??! Nu mai vreti muzica in cateva secunde pe 0 bani??!!! Nu mai vreti programe piratate??!! Nu mai spun nimic de dreptul la intimitate sau libera exprimare, dar CHIAR ASA DE MULT V-AU CRESCUT SALARIILE si va doare in cot de altceva?!??! Pacat...mare pacat...
Nu stim sa protestam... si nu de acum, ci de sute de ani... suntem in urma cu educatia sociala, cu spiritul atat civic, cat si cel cultural. Ma intristez cand vad cat de apatici suntem ca natie... cat de lipsiti de adevarati conducatori... sute de ani de "las' ca merge s-asa". Si, din pacate, ne vor trebui inca alte cateva sute sa recuperam acest gol de cultura.
Multi nu-si dau seama cat de importanta este cunoasterea (tehnica, artistica, filozifica etc.) si cat de mult poate schimba mentalitatea masele, a nevoilor si cerintelor acestora.
Cultura a fost subminata de mai toate "conducerile" de pana acum ale Romaniei:
- o educatie proasta si subfinantata
- un acces redus si de calitate indoielnica la teatru, opera, film, biblioteci etc.
- finantarea pana la limita de dezumanizare a lacasurilor "artistice"...cum e normal ca un actor cu experienta sa traiasca din 250 Euro/luna??!!
- finantarea la fel de proasta a sistemului educational... cum e normal ca un profesor sa traiasca din 200Euro/luna??!
- proasta organizarea a programelor culturale si educationale... de la CNC la bursele de studiul internationale.
Pe langa acestea mai adauga un sistem medical care rezista mai mult din "mila" oamenilor buni care inca lucreaza in el... si la ce ajungi??!!!
Ajungem la oameni care stiu sa strige in piata doar: "Jos Basescu!"
Oameni care nu stiu ce sa ceara, ce sa isi doreasca, nu stiu la ce sa viseze...stiu doar ca le este rau si vor oleaca mai bine...
Ajungem la un popor care a abolit sclavia aproape in acelasi timp cu Statele Unite si NU isi mai aduce aminte de nimic...ajungem la conducatori pseudo-interesati, dornici doar de "fatada" occidentului...
Sper ca noi sa putem indreptam macar infim de putin aceste lucruri prin actiunile noastre, prin alegerile pe care le facem si cum ii ajutam pe cei din jurul nostru. Fiecare din noi cu "putinul" din domeniul lui...dar "putin" cu "putin" poate insemna enorm... exact ca exemplul matematic cu dimensiunile unei foi de hartie indoita "teoretic" de 50 de ori.
Cu mult drag,
ca de la "liber-schimbist" la "liber-schimbist",
Tudor
vineri, 10 februarie 2012
Despre Rabdare - Berinale Ziua 0
Mane,
A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva (nu neaparat interesant :P) pe blog si m-am tot gandit ca urmatoarele post-uri sa fie un fel de "scrisori"... o corespondenta virtuala cu mici aere entelectuale in amintirea unor vremuri in care nu puteai sa dai "backspace" de fiecare data cand greseai, in care cuvintele erau alese cu grija dinainte si asternute cu bagare de seama pe hartie.
Azi am reusit sa ajung la Berlin... asta dupa ce mi-am facut carul de nervi cu anularea zborului de la Malev, cu asigurarea vietii care asigura ce nu trebuie, cu noul bilet si preturile duble, cu banii care nu sunt cand ai nevoie, cu toate contractele & deadline-urile & proiectele & sesiunea vietii care trebuie finalizate pana cand decolam PLUUUUS Z.A.P.A.D.A. Muuuulta zapada! aaasawejdfhfhf :D
Am facut escala la Zurich si, desi doamnele mai "plinute" de la Swiss nu prea m-au fascinat vizual, mi-au dat ciocolata. Ciocolata FOOOARTE buna! Cum sa nu vrei sa mai mergi cu ei??! Cum? Daca-mi dadeau si un Swatch, semnam si un contract. PE LOC :)
La Berlin a fost si mai dragut...dupa ce m-am invartit eu 10 min incercand sa dibuiesc sistemul vietii de organizare al aeroportului (Tegel), m-am prins ca solutia arhitectuarala abordata e extrem de ingenioasa si eficienta la traficul de oameni...tiz germanz are sooo organized! La fel de surprins am fost de faptul ca shuttle-ul pentru invitatii festivalului m-a luat si pe mine (si m-a adus la botu' calului), desi eram un simplu student la "couchsurfing". Tricky tricky... ne pacalesc acum si maine iar cuceresc lumea :D
Ca sa fiu surprins pana la capat, gazda mea m-a lasat singur in garsoniera ei si mi-a dat si parola de la net... ce sa vrei mai mult?! Si am si un mic restaurant grecesc la parter...cu portii gigantice...
Siiii tinad cont ca am pierdut juma' de zi pe drumuri am terminat o carte care a ajuns sa-mi fie foarte draga: "Ce-am auzit de la altii". O colectie de amintiri scrise de Radu Rosetti despre familia lui si apropiatii lor, despre o "Moldova" in tranzitie la final de secol 18 pana la inceput de secol 20. Citeam si nu-mi venea sa cred...radeam cu lacrimi de pitorescul unore dintre povesti, ma durea sufletul de tristetea altora dintre ele, ramaneam uimit de anumite obiceiuri si moravuri care au fost mult timp ascunse (cel putin pentru mine)...imi dadeam seama cat de putin ne-am schimbat... si cum fiecare "schimbare" e atat de asemanatoare cu ultima.
S-au pierdut multe din obiceiurile vechi...unele bune, alte rele...Dar cel mai mult simt ca s-a pierdut "rabdarea". Si asta nu numai la noi, ci peste tot. Lumea nu isi mai face timp sa STEA. Sa stea si sa se gandeasca. Sa "filozofeze" mai mult sau mai putin. Sa digere ceea ce a vazut, ceea ce a facut si in special ceea ce a simtit.
Eu la randul meu sunt o persoana foarte grabita...mai ales in gandire si exprimare...si incerc din greu sa-mi controlez aceasta "pripa". Dar am avut un profesor in liceu care m-a invat un lucru important.
In clasa a 11-a, tata s-a gandit ca ar fi bine sa fac cateva cursuri de fizica cu un profesor universitar (prieten de familie si vecin), domnul Covlea. Ideea mi s-a parut interesanta, dar nu credeam ca o sa fie o mare diferenta fata de multele "meditatii" cu care eram obisnuit de mic. Domnul Covlea mi-a demonstrat insa opusul, incercand sa-mi fie, in limita timpul nostru, mai mult un mentor in fizica, decat un simplu profesor. Unul dintre lucrurile pe care el insista foarte mult era STATUL: pur si simplu sa STAI si sa te GANDESTI. Sa iei o pauza in fiecare zi (sau cat de des poti) si sa te gandesti...pe orice subiect...sa "rumegi"...sa "despici firul in patru"...sa INTELEGI...sa iti formezi o parere, o intrebare sau o simpla observatie.
Pare foarte simplu. Insa cata lume chiar isi face timp pentru asa ceva?! Probabil multi isi zic sa e viata prea "rapida si stresanta" acum...dar acest fapt nu are nici o legatura cu aceasta "pauza". Probabil si mai multi gasesc fel de fel de scuze...de la capitalism la globalizare...dar din nou, aceastea sunt numai un simplu context; context ca nu ne opreste pe noi din a lua o "pauza"...
Asta simt eu ca s-a pierdut in ultimii 30 de ani: am pierdut rabdarea cu noi insine. O data cu ea, am pierdut puterea de a ne cunoaste, puterea de a vedea lumea din jurul nostru printr-o prisma autentica si profund personalizata, puterea de a ne maturiza, puterea de a lua decizii cu adevarat importante (si nu doar pseudo-alegeri la tot pasul), puterea de a trai...pentru ca daca nu INTELEGI cum sa te bucuri, nu ai cum sa traiesti cu adevarat.
Eh, iar am scris prea mult si am batut campii binari... :)
Te-am pupat cu mult drag!
Ca de la "boieranas la boieranas",
Al tau mult prea supus,
Tudor
A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva (nu neaparat interesant :P) pe blog si m-am tot gandit ca urmatoarele post-uri sa fie un fel de "scrisori"... o corespondenta virtuala cu mici aere entelectuale in amintirea unor vremuri in care nu puteai sa dai "backspace" de fiecare data cand greseai, in care cuvintele erau alese cu grija dinainte si asternute cu bagare de seama pe hartie.
Azi am reusit sa ajung la Berlin... asta dupa ce mi-am facut carul de nervi cu anularea zborului de la Malev, cu asigurarea vietii care asigura ce nu trebuie, cu noul bilet si preturile duble, cu banii care nu sunt cand ai nevoie, cu toate contractele & deadline-urile & proiectele & sesiunea vietii care trebuie finalizate pana cand decolam PLUUUUS Z.A.P.A.D.A. Muuuulta zapada! aaasawejdfhfhf :D
Am facut escala la Zurich si, desi doamnele mai "plinute" de la Swiss nu prea m-au fascinat vizual, mi-au dat ciocolata. Ciocolata FOOOARTE buna! Cum sa nu vrei sa mai mergi cu ei??! Cum? Daca-mi dadeau si un Swatch, semnam si un contract. PE LOC :)
La Berlin a fost si mai dragut...dupa ce m-am invartit eu 10 min incercand sa dibuiesc sistemul vietii de organizare al aeroportului (Tegel), m-am prins ca solutia arhitectuarala abordata e extrem de ingenioasa si eficienta la traficul de oameni...tiz germanz are sooo organized! La fel de surprins am fost de faptul ca shuttle-ul pentru invitatii festivalului m-a luat si pe mine (si m-a adus la botu' calului), desi eram un simplu student la "couchsurfing". Tricky tricky... ne pacalesc acum si maine iar cuceresc lumea :D
Ca sa fiu surprins pana la capat, gazda mea m-a lasat singur in garsoniera ei si mi-a dat si parola de la net... ce sa vrei mai mult?! Si am si un mic restaurant grecesc la parter...cu portii gigantice...
Siiii tinad cont ca am pierdut juma' de zi pe drumuri am terminat o carte care a ajuns sa-mi fie foarte draga: "Ce-am auzit de la altii". O colectie de amintiri scrise de Radu Rosetti despre familia lui si apropiatii lor, despre o "Moldova" in tranzitie la final de secol 18 pana la inceput de secol 20. Citeam si nu-mi venea sa cred...radeam cu lacrimi de pitorescul unore dintre povesti, ma durea sufletul de tristetea altora dintre ele, ramaneam uimit de anumite obiceiuri si moravuri care au fost mult timp ascunse (cel putin pentru mine)...imi dadeam seama cat de putin ne-am schimbat... si cum fiecare "schimbare" e atat de asemanatoare cu ultima.
S-au pierdut multe din obiceiurile vechi...unele bune, alte rele...Dar cel mai mult simt ca s-a pierdut "rabdarea". Si asta nu numai la noi, ci peste tot. Lumea nu isi mai face timp sa STEA. Sa stea si sa se gandeasca. Sa "filozofeze" mai mult sau mai putin. Sa digere ceea ce a vazut, ceea ce a facut si in special ceea ce a simtit.
Eu la randul meu sunt o persoana foarte grabita...mai ales in gandire si exprimare...si incerc din greu sa-mi controlez aceasta "pripa". Dar am avut un profesor in liceu care m-a invat un lucru important.
In clasa a 11-a, tata s-a gandit ca ar fi bine sa fac cateva cursuri de fizica cu un profesor universitar (prieten de familie si vecin), domnul Covlea. Ideea mi s-a parut interesanta, dar nu credeam ca o sa fie o mare diferenta fata de multele "meditatii" cu care eram obisnuit de mic. Domnul Covlea mi-a demonstrat insa opusul, incercand sa-mi fie, in limita timpul nostru, mai mult un mentor in fizica, decat un simplu profesor. Unul dintre lucrurile pe care el insista foarte mult era STATUL: pur si simplu sa STAI si sa te GANDESTI. Sa iei o pauza in fiecare zi (sau cat de des poti) si sa te gandesti...pe orice subiect...sa "rumegi"...sa "despici firul in patru"...sa INTELEGI...sa iti formezi o parere, o intrebare sau o simpla observatie.
Pare foarte simplu. Insa cata lume chiar isi face timp pentru asa ceva?! Probabil multi isi zic sa e viata prea "rapida si stresanta" acum...dar acest fapt nu are nici o legatura cu aceasta "pauza". Probabil si mai multi gasesc fel de fel de scuze...de la capitalism la globalizare...dar din nou, aceastea sunt numai un simplu context; context ca nu ne opreste pe noi din a lua o "pauza"...
Asta simt eu ca s-a pierdut in ultimii 30 de ani: am pierdut rabdarea cu noi insine. O data cu ea, am pierdut puterea de a ne cunoaste, puterea de a vedea lumea din jurul nostru printr-o prisma autentica si profund personalizata, puterea de a ne maturiza, puterea de a lua decizii cu adevarat importante (si nu doar pseudo-alegeri la tot pasul), puterea de a trai...pentru ca daca nu INTELEGI cum sa te bucuri, nu ai cum sa traiesti cu adevarat.
Eh, iar am scris prea mult si am batut campii binari... :)
Te-am pupat cu mult drag!
Ca de la "boieranas la boieranas",
Al tau mult prea supus,
Tudor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)