Cele 13 minute

    Unul din putinele momente cu adevarat placute ale zilei este drumul inapoi spre casa... si nu vorbesc neaparat de faptul ca ajung acasa si "vai ce frumos!" si alte alea alea... Nu :p Pur si simplu drumul... de la birou pana acasa... E un sentiment foarte placut... Ma urc in masina. O pornesc cu chiu-cu-vai (Merge! Awesome :P ) Dau drumul la radio si totul e OK... Sunt putine masini in jur... putina lume pe strada... Nimeni nu claxoneaza... Nimeni nu se grabeste. Si partea cea mai frumoasa e ca, la ora aceasta tarzie (de obicei e trecut de 1 noaptea), aproape TOATE semafoarele pana acasa le prind pe "verde". Mi-a luat cativa ani pana sa gasesc drumul optim, dar "here it is": 13 minute de condus confortabil... 13 minute in care nu ma gandesc la nimic important... 13 minute in care ma bucur de ce gasesc pe radio si imi fac fel de fel de "filme" in cap... 13 minute in care nu sunt pragmatic, ci doar visez... 13 minute in care telefonul nu mai suna si in care pot sa ma bucur sa sunt singur... 13 minute in care uit cat de groaznica a fost ziua de ieri, si cat sper ca maine o sa fie mult mai bine...
     Si azi am avut o zi dupa care chiar aveam nevoie de cele 13 minute.

     Mare parte a zilei de azi am pierdut-o birocratia televiziunii publice... si mi-am dat seama ca am pierdut nu numai ziua de azi, dar si cateva luni de planuri, proiecte, munca... si ce pot sa fac? sa dau vina pe "Ei"? Tot ceea ce s-a intamplat in ultimele luni si a culminat astazi a fost perfect previzibil... eu m-am incapatanat sa cred ca se poate mai bine... ca, de fapt, eu chiar o sa reusesc sa fac ceva foarte interesant si interactiv, o bucata de entertainment "ca-la-carte"... Nu. Si nu e vina "Lor". E vina mea. Desi si eu si ei am avut intentii bune, si ei sunt inchisi intr-un sistem kafka-nian, si eu sunt un optimist convins... de cacat... inca ma doare capul...

    Am apucat sa vad azi NETWORK (1976). Am auzit de el de multa vreme, dar nu apucasem sa fac rost de el si nici sa-l vad... Filmul lui Sidney Lumet (12 Angry Men, Dog Day Afternoon, Serpico si multe altele) nu numai ca este WOW!!! KAPAU de awesome! , dar este incredibil de actual si, in acest fel, chiar profetic. Demascarea lumii "corporatiste" prin povestea unui canal de televiziune este realizata impecabil si previziunile din film se adeveresc atat de pregnant in zilele noastre incat nu ai cum sa nu te panichezi sau nu-ti pui intrebari serioase.
   Filmul a castigat multe premii...si omuleti de aur si globuletze si alte alea alea. Actorii joaca impecabil. Scenariul si regia leaga totul perfect. E unul dintre filmele care trebuie neaparat sa-l vedeti! gen... gen ACUM! :)

    Dupa ce s-a terminat filmul, m-am gandit oleaca la media romaneasca si la experientele din ultimele luni (in special cele de azi :P) ... este incredibil cat "aberant" s-a dezvoltat SRTV-ul (Societatea Romana de Radio si Televiune) in ultimii 20 de ani... si nu vorbesc neaparat de un sens "peiorativ", ci pur si simplu de unul absurd, denaturat, "caragialesc" :D.
    Aceasta "dezvoltare ciudata" nu e neaparat rea... nici n-ar trebui sa fie neaparat asemanatoare cu cea a competitorilor corporatisti... insa, este incredibil cat de putin din adevaratul potential este utilizat. Nu vorbim de bani, cheltuieli, bugete, echipamente si alte chestiuni mai mult sau mai putin tehnice, ci de o VIZIUNE diferita, de o echipa cu SPIRIT de echipa, de optimizare, de DRAGOSTE fata de profesie... de bun-simt... si desi nu pot elabora un argument si o idee mai organizata asemenea domnului Paleologu, simt aceasta nevoie de BUN-SIMT...

    Din pacate acest "bun-simt" e in cantitati foarte scazute in multe din institutiile statului... nu e pierdut, exista... insa, e putin si nu are un mediu propice unei viitoare dezvoltari... si imi pare rau... imi e ciuda. Si nu-mi e ciuda ca e sistem cum e, ci ca eu nu stiu cate sanse am si cat de capabil sunt sa pot schimba ceva... sa pot ajuta... sa pot contribui cu ceva... sa pot aduce mai mult bun-simt.

    Ce repede trec cele 13 minute...