Mane,
A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva (nu neaparat interesant :P) pe blog si m-am tot gandit ca urmatoarele post-uri sa fie un fel de "scrisori"... o corespondenta virtuala cu mici aere entelectuale in amintirea unor vremuri in care nu puteai sa dai "backspace" de fiecare data cand greseai, in care cuvintele erau alese cu grija dinainte si asternute cu bagare de seama pe hartie.
Azi am reusit sa ajung la Berlin... asta dupa ce mi-am facut carul de nervi cu anularea zborului de la Malev, cu asigurarea vietii care asigura ce nu trebuie, cu noul bilet si preturile duble, cu banii care nu sunt cand ai nevoie, cu toate contractele & deadline-urile & proiectele & sesiunea vietii care trebuie finalizate pana cand decolam PLUUUUS Z.A.P.A.D.A. Muuuulta zapada! aaasawejdfhfhf :D
Am facut escala la Zurich si, desi doamnele mai "plinute" de la Swiss nu prea m-au fascinat vizual, mi-au dat ciocolata. Ciocolata FOOOARTE buna! Cum sa nu vrei sa mai mergi cu ei??! Cum? Daca-mi dadeau si un Swatch, semnam si un contract. PE LOC :)
La Berlin a fost si mai dragut...dupa ce m-am invartit eu 10 min incercand sa dibuiesc sistemul vietii de organizare al aeroportului (Tegel), m-am prins ca solutia arhitectuarala abordata e extrem de ingenioasa si eficienta la traficul de oameni...tiz germanz are sooo organized! La fel de surprins am fost de faptul ca shuttle-ul pentru invitatii festivalului m-a luat si pe mine (si m-a adus la botu' calului), desi eram un simplu student la "couchsurfing". Tricky tricky... ne pacalesc acum si maine iar cuceresc lumea :D
Ca sa fiu surprins pana la capat, gazda mea m-a lasat singur in garsoniera ei si mi-a dat si parola de la net... ce sa vrei mai mult?! Si am si un mic restaurant grecesc la parter...cu portii gigantice...
Siiii tinad cont ca am pierdut juma' de zi pe drumuri am terminat o carte care a ajuns sa-mi fie foarte draga: "Ce-am auzit de la altii". O colectie de amintiri scrise de Radu Rosetti despre familia lui si apropiatii lor, despre o "Moldova" in tranzitie la final de secol 18 pana la inceput de secol 20. Citeam si nu-mi venea sa cred...radeam cu lacrimi de pitorescul unore dintre povesti, ma durea sufletul de tristetea altora dintre ele, ramaneam uimit de anumite obiceiuri si moravuri care au fost mult timp ascunse (cel putin pentru mine)...imi dadeam seama cat de putin ne-am schimbat... si cum fiecare "schimbare" e atat de asemanatoare cu ultima.
S-au pierdut multe din obiceiurile vechi...unele bune, alte rele...Dar cel mai mult simt ca s-a pierdut "rabdarea". Si asta nu numai la noi, ci peste tot. Lumea nu isi mai face timp sa STEA. Sa stea si sa se gandeasca. Sa "filozofeze" mai mult sau mai putin. Sa digere ceea ce a vazut, ceea ce a facut si in special ceea ce a simtit.
Eu la randul meu sunt o persoana foarte grabita...mai ales in gandire si exprimare...si incerc din greu sa-mi controlez aceasta "pripa". Dar am avut un profesor in liceu care m-a invat un lucru important.
In clasa a 11-a, tata s-a gandit ca ar fi bine sa fac cateva cursuri de fizica cu un profesor universitar (prieten de familie si vecin), domnul Covlea. Ideea mi s-a parut interesanta, dar nu credeam ca o sa fie o mare diferenta fata de multele "meditatii" cu care eram obisnuit de mic. Domnul Covlea mi-a demonstrat insa opusul, incercand sa-mi fie, in limita timpul nostru, mai mult un mentor in fizica, decat un simplu profesor. Unul dintre lucrurile pe care el insista foarte mult era STATUL: pur si simplu sa STAI si sa te GANDESTI. Sa iei o pauza in fiecare zi (sau cat de des poti) si sa te gandesti...pe orice subiect...sa "rumegi"...sa "despici firul in patru"...sa INTELEGI...sa iti formezi o parere, o intrebare sau o simpla observatie.
Pare foarte simplu. Insa cata lume chiar isi face timp pentru asa ceva?! Probabil multi isi zic sa e viata prea "rapida si stresanta" acum...dar acest fapt nu are nici o legatura cu aceasta "pauza". Probabil si mai multi gasesc fel de fel de scuze...de la capitalism la globalizare...dar din nou, aceastea sunt numai un simplu context; context ca nu ne opreste pe noi din a lua o "pauza"...
Asta simt eu ca s-a pierdut in ultimii 30 de ani: am pierdut rabdarea cu noi insine. O data cu ea, am pierdut puterea de a ne cunoaste, puterea de a vedea lumea din jurul nostru printr-o prisma autentica si profund personalizata, puterea de a ne maturiza, puterea de a lua decizii cu adevarat importante (si nu doar pseudo-alegeri la tot pasul), puterea de a trai...pentru ca daca nu INTELEGI cum sa te bucuri, nu ai cum sa traiesti cu adevarat.
Eh, iar am scris prea mult si am batut campii binari... :)
Te-am pupat cu mult drag!
Ca de la "boieranas la boieranas",
Al tau mult prea supus,
Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu