Mane,
O sa fie o "epistola" lunga :)
Tocmai am iesit de la o conferinta legata de Co-productii si "m-am cam deprimat" la gandul ca este aproape imposibil sa fac filme intr-un mod mai comercial in limba romana si in spatiul romanesc... pe scurt orice nu e in limba engleza: it's an art-house movie :P
Daaaar ca sa nu continuam depresia, ultimele 4 zile au fost destul de interesante.
In prima partea a zilei am intrat la cate 2 conferinte pe diferite teme si la finalul zilei alegeam un film interesant...din 8 conferinte de 6 au fost exxxxxtreeeeem de plictisitoare. Mi-au iesit pe gat oamenii care fac numai filme "de arta" si "publicul nu conteaza si bani de stat" si alea alea... si ma enerveaza ura pe care unii o au pentru filmele americane.
Pe bune? Tu chiar crezi ca ceea ce faci MERITA sa intre in MII de cinematografe din Europa in acelasi timp?? De restul lumii nu mai zic nimic...chiar crezi ca lamentarile tale artistice (mai mult sau mai putin reusite) au cum sa tina publicul in sala 90 min???!!! NU AU!!! Si ma uimeste cum de voi vedeti ca NU intra lumea in sala si dati vina pe cu totul altcineva decat pe VOI INSIVA.
Singura conferinta interesanta a fost cu 2 tipi care fac trailere in Berlin si Londra: au fost singurii cu picioarele pe pamant care explicau ca nu poti face ceva doar de dragul de a face si de a te sustine pe tine (sau familia), ci pentru PROFIT si pentru un public larg, un public care sa se bucure de anii tai de chin care duc la un film in cinema.
Duminica am prins un documentar foarte dragut: Escuela Normal. Ideea regizoarei a fost foarte draguta, urmarind mai multi studenti de la gimnaziu/liceu intr-un an de scoala. Dupa ce a strans enorm material, la montaj s-a focalizat pe momentul alegerii "presedintelui" consiliului de studenti si reprezentatii acestora in consiliul administrativ. Din pacate, desi intentia a fost buna, realizarea propriu-zisa a filmului a lasat de dorit....Daaar documentarul mi-a trezit amintiri foarte placute si a suprins momente pline de emotie si prospetime, ceea ce a compesat oleaca :)
Luni am fost la lansarea celui de-al doilea film al lui Radu Jude :D : Toata Lumea din Familia Noastra. Am ras ENORM. Radu e cel care a facut "Cea Mai Fericita Fata din Lume" (care pe mine m-a tinut in scaun si la care am ras la fel de mult) si binecunoscutele si MULTE-PREA-PREMIATELE scurt-metraje Lampa cu Caciula si Alexandra. Pe mine, scurt-metrajele lui nu m-au atins deloc, insa ultimul lui film m-a emotionat compensand cu varf si indesat :P Filmul prezinta un tata divortat care incearca sa-si ia fetita de la fosta sotie (care sta in fostul lui apartament cu noul iubit si mama ei) pentru a pleca in concediul "la mare" de mult planuit cu cea mica...si de aici in colo "all hell breaks loose". Daca prima jumatate de ora e demna de "noul val romanesc" (la fel ca prima parte din "Cea mai fericita..." alea alea) dupa aceea avem twist foarte interesant care, in cuvintele regizorului (si sunt de acord cu el) duce la un "Steven Segal combinat cu Cehov".
Poate exagerez, poate sunt prea atasat de subiectul "familii divortate", dar filmul merita vazut.
Filmul de marti a fost cel mai bun din cele 4: Kazoku No Kuni - Our Homeland. E debutul regizoarei in film de fictiune. Pana acum a facut 2 documentare, dintre care Dear Pyongyang a starnit ceva "valva" si sunt curios sa-l vad. In anii '60-'70, 90.000 de coreeni stabili in Japonia, au revenit un Nord Coreea cu vise mari si sperante in guvernul comunist. Filmul prezinta povestea unul fiu (trimis in Coreea de Nord de catre tatal sau, Presedintele Asociatiei Comuniste din Japonia) care se intoarce dupa 25 de ani acasa pentru a trata o tumoare grava. El primeste un "permis de sedere" pt. tratament. La intoarcere e intampinat cu bucurie enorma de catre sora lui si restul familiei ramase in Japonia...si de aici incepe distractia: remuscari, refulari, vise naruite, iubiri pierdute, comunismul distructiv vs. capitalismul excesiv, relatia tata-fiu, frate-sora, boala care nu poate fi tratata, securitatea comunista etc. --> Un film bun si plin de candoare, facut cu mult suflet (este inspirat mult din viata persoanala a regizoarei). Nu e perfect, nu are sarea si piperul unei drama a-la-carte, dar compenseaza cu tot aerul local nipon si contextul dureros politic.
Azi am reusit sa intru la As Luck Would Have It...nu stiu cum sa vi-l explic...are un regizor destul de cunoscut in lumea europeana, Alex de la Iglesia, si un cast foarte bun (printre care se numara si Salma Hayek...din cauza intarzierii lor la premiera, filmul a inceput 40min. mai tarziu :P)...e povestea unui "creative" de agentie de publicitate somer care are un accident grav si toata lumea din jurul lui (si el insusi) incearca sa profite de mediatizarea care i se ofera...e multa comedie, multa drama, dar finalul e mult sub film si il trage mult spre aprox. nota 6 care o are pe imdb...asa ca daca aveti cum sa-l vedeti gratis, e ok :P
Pauza...Tudor tocmai mananca juma' de kil' de iaurt cu fructe :)
M-a uimit o intrebare puerila e unui tanar la Q&A-ul cu regizoarea dupa filmul Our Homeland (cel cu Nord Coreea si comunismul). El era curios sa afle de ce nu s-a pus accent in film si pe capitalismul extrem din Japonia...adica saracu' a inteles ca e ceva neinregula cu Coreea, daaaar pe el il durea de faptul ca balanta nu era perfecta...saraca regizoare, dupa ce ca tremura de emotie in fata a 500 de oameni, nu a stiut ce sa-i raspunda...a incercat ea sa explice putin mai mult faptul ca cu fiecare film pe care il face se distanteaza si mai mult de posibilitatea de a-si revedea familia, dar ca ea trebuie sa spuna adevarul...dar tot venea cate o intrebare stupida...
Oare atat de multa lume uita cum era acum 25 de ani? Oare atat de multi au crescut intr-o ignoranta "inocenta"?!
Tocmai acum cateva saptamani aveam o discutiei aprinsa cu Ovidiu despre "succesul" comunismului in China... eu nu aveam resursele necesare sa explic de ce acest "succes" nu trebuie privit ca atare indiferent de cifrele de pe hartie... m-am informat putin, am mai citit, am mai vazut 2 documentare si tot argumentul meu nu era perfect... si acum imi dau seama ca silogismul meu pornea de la o premisa FALSA. Intr-o gandire MORALA normala (sau poate in gandirea mea nebuna si indoctrinata de arta "clara americana") sa pui egal intre comunism si succes este prohibit. Daca nazistii ar fi reusit sa faca "sclavi" jumatate dintre europeni ar fi fost un succes??!
Superficialitatea tinerilor imbinata cu o incredere in sine exagerata si cu atitudinea varstei e o combinatie fatala...sunt dezamagit atat de cei din generatiile apropriate mie, cat si de mine...
Imi simt lacunele si incerc incet incet sa le umplu cu cat mai multe "adevaruri"...dar vad si voi vedea multimi de tineri (sunt si altii, dar de EI sunt cel mai uimit) care inca vad in socialism si "egalitatea la toate nivelurile" un vis cu totul realizabil si sincer si curat si alea alea.
Un profesor foarte amabil si intelegator din facultate care ne-a spus ca "orice tanar care nu e socialist, nu are inima...dar orice batran care INCA e socialist, e nebun."
Oare toate generatiile trebuie sa treaca prin acesta etapa...daca raman blocati in ea?..daca ea ramane undeva in interior ascunsa sub monotonia vietii si a problemelor de zi cu zi, gata sa iasa intr-un moment prielnic?
Avem toate informatiile la cateva click-uri distanta si le ignoram...avem adevarul "batranilor" la fiecare pas si trecem pe langa el fara sa-l vedem... avem prea mult si digeram prea putin.
Pauza...Tudor face focul in soba :)
Am reusit sa ma imprietenesc cu cativa romani pe care i-am intalnit la una dintre proiectii...erau 2 cupluri foarte dragute...tineri, vorbareti, muncitori, frumosi...un programator, un medic, o tanara care lucra in parlamentul German si una in PR... i-am convins sa vina cu mine la "Petrecerea Romanilor" din cadrul festivalului.
A fost destul de dragut si a venit multa lume: de la Ilie Nastase la Irina Margareta Nistor, de la Tudor Giurgiu la Monica Barladeanu, de la Dan Chisu la Ana Ularu...
Pentru mine festivalul a fost o experienta destul de solitara, asa ca aceste noi cunostiinte si party-ul de rigoare m-au inveselit oleaca si m-au convins sa revin in Berlin in anotimpuri mai calde :) Si ca sa tin minte ceva dupa cateva pahare de vin am hotarat sa si filmez ceva... PAAARCIII!!!
Al tau "patrician" convins,
Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu